Mihaela Rădulescu, cu trena prin zăpadă | FOTO
Elegantă şi stilată la petrecere, dar neglijentă după. Aşa am întâlnit-o pe Mihaela Rădulescu, joi seară, la un eveniment monden din Bucureşti. Vedeta şi-a ridicat rochia lungă când a ieşit din locaţie, dar a uitat de trenă şi a mers cu ea târâş prin zăpada murdară, până la maşină.
Mihaela Rădulescu s-a întors în ţară, în mare discreţie, zilele trecute, iar joi seară a participat la un eveniment monden, în Capitală. Diva a purtat o rochie neagră, simplă, care îi punea în valoare sânii şi al cărei punct forte era trena. Ei bine, tocmai acest accesoriu i-a pus probleme vedetei. Când a plecat de la petrecere, Mihaela şi-a ridicat rochia, dar a uitat de trenă şi a târât-o prin zăpada murdară din parcare, până la maşină. Mai mult, în încercarea de a-i proteja ţinuta vestimentară, şoferul, aproape că a călcat pe trenă.
La eveniment au mai fost prezenţi Andreea Esca şi Alexandre Eram, Laura Cosoi, Cristian Boureanu şi Valentina Pelinel sau Ion Ion Ţiriac şi Ileana Lazariuc.






























