Doctor EVZ: "Un chiuretaj poate afecta fertilitatea?"
Vă răspunde IOAN STOIAN, medic primar obstetrică-ginecologie la Clinica Gynecoland din Bucureşti.
Diana: Am făcut un chiuretaj anul trecut în ianuarie. Acum, vreau să rămân însărcinată, însă nu s-a mai întâmplat acest lucru deşi nu am mai folosit nicio metodă de contracepţie. Mi-a fost afectată fertilitatea?
Un chiuretaj corect efectuat nu afectează în niciun fel fertilitatea. Diagnosticul de infertilitate se pune după cel puţin un an de activitate sexuală neprotejată.
Dacă până în primăvară nu rămâneţi însărcinată vă recomand un consult ginecologic.
Loredana: Luna asta se împlinesc trei luni de când nu am mai avut ciclu mentrual. Mi-am făcut un test de sarcină şi a ieşit negativ. E ceva serios?
Absenţa menstruaţiei timp de trei luni poate semnifica o dereglare hormonală. E nevoie de teste hormonale şi un consult ginecologic pentru un diagnostic de certitudine.
Mihaela C., 34 ani: După o operaţie ginecologică mi s-a schimbat menstruaţia: e foarte abundentă şi de lungă durată. Medicul mi-a recomandat Microgynon, iar după ce am luat nu mi s-a mai oprit. Ce trebuie să fac?
Afecţiunea pentru care aţi fost operată poate determina sângerare, întreţinută posibil şi de administrarea de contraceptiv. Este nevoie urgent de un nou consult pentru a stabili conduita terapeutică.
























